Familia elevei aflate în comă profundă după ce a suferit un atac cerebral și-a dat acordul ca organele fetei să fie donate

Familia elevei aflate în comă profundă după ce a suferit un atac cerebral și-a dat acordul ca organele fetei să fie donate
Publicat: 21/10/2013, 19:27
Actualizat: 01/02/2019, 11:38

Familia elevei de 18 ani din Argeș, care a intrat în comă după ce a suferit un atac cerebral la scurt timp după ce a fost certată de părinți și dirigintă fiindcă a fost prinsă fumând în școală, și-a dat acordul ca organele fetei să fie donate, ulterior aceasta urmând să fie deconectată de la aparate

Potrivit medicilor argeșeni, pacienta a fost transferată, luni, de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești la o clinică din București, unde medicii au prelevat rinichili și ficatul, care vor ajunge la doi bărbati aflați de mult timp pe lista de așteptare pentru transplant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carolina Bănățeanu era elevă în ultimul an la Colegiul Național Ferdinand I din municipiul Curtea de Argeș, unitate școlară unde învață și fratele său, elev în clasa a IX-a.

Conducerea școlii a decis ca toți colegii adolescentei să fie consiliați psihologic astfel ca să poată trece mai ușor peste pierderea prietenei lor.

Eleva de 18 ani din județul Argeș este în comă la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, după ce a fost certată de către dirigintă și de către părinți pentru că a fost prinsă fumând la școală, fata suferind un atac cerebral.

Potrivit primelor date, Carolina Bănățeanu, în vârstă de 18 ani, originară din comuna argeșeană Albești, elevă în clasa XII-a la Colegiul Național „Ferdinand I” din Curtea de Argeș, a fost surprinsă, miercuri, de către dirigintă, fumând în școală și, după ce a certat-o, aceasta i-a anunțat pe părinții fetei despre incident.

Colegii de școală au transportat-o inițial pe fată cu un taximetru la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș, iar o ambulanță a dus-o la Spitalul Județean de Urgență din Pitești unde medicii au stabilizat-o, dispunând, ulterior, transferarea ei la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București.

Ulterior, după investigații, medicii din Capitală, au hotărât retrimiterea ei la spitalul din Pitești unde doctorii spun că „este vorba de o malformație vasculară care s-a rupt și a provocat hemoragia, excluzând o traumă”.

Medicii Spitalului Județean de Urgență din Pitești spuneau, vineri, că eleva nu are șanse să își revină în condițiile în care activitatea cerebrală „nu mai există”.

Diriginta elevei afirma că, în ultima săptămână, fata s-a plâns de dureri de cap.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×